STUDIU DE CAZ/EXEMPLE

Amlogy – Augmented Reality in Education

Amlogy este o companie cu sediul în Viena, specializată în realitate augmentată. Înființată în 2016, compania are astăzi 5 angajați. Pe lângă afacerea bazată pe proiecte de creare de soluții bazate pe AR pentru diferite tipuri de clienți, de la industria mașinilor la turism la modă, compania a creat și un subbrand pentru utilizarea AR în educație (www.areeka.net). În strânsă colaborare cu editorii de cărți școlare, școli, profesori și dezvoltatori externi de modele 3D și animații 3D a fost stabilită o rețea de co-creare care creează astăzi peste 20 de produse noi pe an. În plus, Amlogy a creat și un întreg ecosistem, în care partenerii externi își pot trimite ideile, de ex. pentru conținut educațional nou sau cărți AR, care vor fi dezvoltate în comun fără tehnologia de bază de la Amlogy și vândute publicului cu un model de distribuire a veniturilor.

Prin democratizarea unor astfel de procese, Amlogy a devenit lider de piață în acest domeniu în Europa centrală și în prezent se extinde în noi domenii. În plus, partenerii Amlogy susțin că beneficiile lor sunt ușurința de implementare, beneficiile operative (cum ar fi profesorii care au acces la o bază de date vastă de modele 3D existente pentru propriul material) și accesul la cele mai noi tehnologii. Pentru Amlogy, beneficiul nu este doar cifra de afaceri suplimentară, ci și prin colaborarea strânsă cu utilizatorii (adică profesori și savanți), clienții (de obicei școli) și dezvoltatori o înțelegere mult mai bună a cerințelor actuale și viitoare ale clienților și a dezvoltării problemelor. Relațiile bune fac, de asemenea, mult mai puțin probabil ca, odată cu apariția de noi concurenți, clienții să se mute la aceștia dacă sunt puțin mai ieftini – deoarece clienții au aflat suficient despre valoarea suplimentară a unei astfel de colaborări inter-organizaționale.

Colaborarea IMM-urilor cu mediul academic – cum și de ce a mers prost

Din motive de înțeles în acest caz nu sunt publicate nume…..

Suntem la începutul anilor 2000. Un IMM austriac este pe cale să dezvolte o nouă idee în domeniul sănătății electronice – o aplicație care detectează prin măsurarea respirației persoanelor boli precum BPOC, dar și simptome de stres sau epuizare. Dezvoltarea aplicației se face chiar de companie (15 angajați), senzorii sunt cumpărați de la un lider internațional de piață.

Piața se dezvoltă rapid și la fel și soluțiile necesare. Pentru a avea un acces mai bun la cele mai recente evoluții tehnologice, compania decide să pună în aplicare un proces structurat împreună cu furnizorul senzorilor și câțiva medici. O universitate locală de tehnologie a fost invitată în echipa de dezvoltare inter-organizațională. Un profesor de la universitate este foarte interesat și se oferă, de asemenea, să implice unii dintre studenții săi doctoranzi și masteranzi. Primul pas a fost stabilirea unei imagini comune de ansamblu și a unor reguli pentru inovare.

Până acum – atât de bine – toată lumea a fost foarte motivată și dispusă să meargă mai departe. Dar după câteva luni a apărut o problemă: partenerii trăiau în viteze diferite. În timp ce IMM-ul este folosit pentru a lucra cu Design Thinking, SRUM și regula de 100 de zile a Google (adică în 100 de zile de la ideea inițială până la primul produs minim viabil), universitatea funcționează în semestre. De asemenea, interesul personal diferit al partenerilor duce la probleme (psihologice): în timp ce universitatea era interesată în principal să publice lucrări și să creeze, de asemenea, unele proiecte cofinanțate de UE, furnizorul de senzori a fost dispus să ofere informații despre întrebări specifice, dar nu prea dornic să se alăture reuniunilor de dezvoltare bi-săptămânale.

După primele 3 luni de colaborare, IMM-ul a decis să întrerupă colaborarea, deoarece încă nu s-au înregistrat rezultate palpabile….